Liderul PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu are șansa de fi membru în
noul Guvern al premierului desemnat, Adrian Veștea. Potrivit presei
centrale, numele social-democratului buzoian este vehiculat pentru a
prelua portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și
Administrației. Informația a fost confirmată de Romeo Lungu, care ar
putea deveni, astfel singurul reprezentant al județului Buzău în
viitorul Executiv.
Romeo Lungu a absolvit Facultatea de Management și Administrație
Publică din cadrul ASE București, având master în Administrație
Publică Europeană. De asemenea, liderul PSD Buzău a urmat și
Facultatea de Științe Juridice și Administrative, la Universitatea
“Valahia” Târgoviște. De-a lungul timpului, Lungu a ocupat mai multe
funcții importante în administrația buzoiană. El fost șef de cabinet
în Prefectura Buzău, director al Direcției Județene de Sport și
Tineret și vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău.
Romeo Lungu este la al doilea mandat de deputat, fiind chestor în
Parlament. De asemenea, este membru al Comisiei pentru tineret și
sport. El a preluat șefia organizației județene a PSD Buzău în mai
2025, după demisia lui Lucian Romașcanu, care a fost numit membru al
Curții Europene de Conturi pentru o perioadă de șase ani.

