Primele biciclete abandonate, primele amenzi!

de Stiri Buzau Media

Bicicletele Primăriei Buzău, puse din nou în circulație, săptămâna trecută, sunt în continuare abandonate prin tot orașul. Au observat-o și mai mulți locuitori ai orașului, care au postat pe internet fotografii cu biciclete părăsite, la voia întâmplării, pe străzi sau în fața blocurilor.

Gesturile celor care le-au închiriat sunt de neînțeles, în condițiile în care, înainte de a fi oferite, din nou, spre închiriere, Consiliul Local Buzău a schimbat regulamentul de închiriere a bicicletelor municipale și a prevăzut sancțiuni, în cazul abandonării acestora. Astfel, noul regulament prevede o taxă de 100 de lei în cazul utilizatorilor care, la finalul perioadei de închiriere, lasă bicicletele la o distanță mai mare de 15 metri față de stații.

Primăria Buzău a anunțat, însă, că déjà a început să pună în aplicare prevederile regulamentului, iar 11 buzoieni au fost sancționați cu câte 100 de lei. De asemenea, unui utilizator i fost închis contul deoarece a abandonat bicicleta, închiriată la Buzău, în Scurtești.