Geta Burducea, nemulțumită de modul în care s-a organizat concursul pentru șefia IȘJ Buzău  

de Stiri Buzau Media
geta-burducea

geta-burduceaInspectorul școlar general al IȘJ Buzău, Geta Burducea, s-a declarat nemulțumită de modul în care s-a organizat concursul pentru șefia instituției în fruntea căreia acum se află cu delegație de la Ministerul Educației.

În același context, Burducea a declarat că are de gând să nu se mai înscrie la un alt concurs, după ce la două astfel de examene a fost respinsă.

Pe de altă parte, actualul șef al învățământului buzoian a declarat că odată ce va reveni din concediu, în data de 10 august, va cere explicații responsabililor din cadrul Inspectoratului Școlar cu privire la conținutul dosarelor celor doi contracandidați ai său: Ionela Voicu și Dumitru Săndulache.

Burducea susține că cei doi ar fi avut dosarele incomplete întrucât nu ar fi cerut consiliilor de administrație ale școlilor din care provin recomandare pentru a participa la concursul pentru șefia IȘJ Buzău. În aceste condiții, Geta Burducea susține că dosarele celor doi nu ar fi trebuit să fie acceptate de comisiile special constituite la nivelul Inspectoratului.

Pentru șefia IȘJ Buzău s-au înscris la concursul organizat săptămâna trecută trei candidați: Geta Burducea a picat proba scrisă cu 6.50, Dumitru Săndulache a trecut de proba scrisă dar a picat la CV în timp ce Ionela Voicu a luat scrisul și CV-ul dar a căzut la interviu și prezentarea planului de management.

 

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns