Literele sărite își au, din nefericire, explicația pe care o dau în continuare. Aseară, venind în casă, mi-am găsit copila de opt ani concentrată pe o emisiune concurs a Antenei 1. Într-un prezidiu tronau trei jurați, în alcătuirea unei tinere căreia îi atârna ceva din nas, ca un belciug sau ca un muc, imaginea era neclară, și doi bărbați de vârste aproximative și chipuri care nu indicau musai aplecări intelectuale.
Oricum, alcătuiau toți trei un juriu național. Juriul, așa am înțeles eu în lunga mea experiență de muncit cu artiști, este alcătuit, dacă nu din academicieni, măcar din lume cât de cât educată, capabilă să dea o îndrumare și să selecteze valoarea de nonvaloare, să separe neghina lipsei de talent de sclipirea harului. Nefiind interesat de concursurile șubrede, în general, ale televiziunilor comerciale de azi, n-am luat seama la ce se petrece în ecran. Am devenit atent doar când am remarcat un piuit, repede repetat, care indica astuparea unei ziceri porcoase (vorba vine c-o astupau, fiindcă se auzea tot și se vedea tot, iar bipul accentua cinic și atrăgea atenția).
Mă rog, din cele care nu se spun pe un post național de televiziune la o oră în care și copiii, aflați în vacanță, sunt neculcați. Pe scenă se perindau concurenți, care mai talentați, care mai văduviți de gramul de minune artistică din om. Ce era constant era juriul din trei inși, cum am spus. Femeia se dovedea mai luminoasă la minte. Cei doi care o însoțeau erau însă, puțin zis, ghiolbani. O mai scârboasă prestație a unui JURIU menit să îndrume, să selecteze, să educe, n-am întâlnit de când mă aflu pe pământ, nici aici, nici aiurea fiindcă mi s-a întâmplat să umblu și prin alte țări, nu puține.
Cele două lighioane slute și grobiene, așezate în ”juriu” de o televiziune pe care o credeam mai îngrijită, fără să o urmăresc decât accidental, pronunțau cu obstinație, legitimându-se astfel pesemne, din două în două minute, în dialog sau în dispute cu ei înșiși, ”…la mea!” Cu variantele, ”ce ..la mea!” Dă-l în ”..la mea!” Priceperea jurizării unor valori sau nulități era comprimată în această concluzie rostită cu apăsată bărbăție. Puțin lipsea ca gorilele alese să dea lecții de artă și prestație scenică să nu-și scoată din nădragi, cu silaba lipsă completată, obiectul presupusei abundanțe pe care-o evocau neîntrerupt.
Doamnă Antena1! Patronul vostru, în detenție acum, pentru motive care-mi rămân nelămurite, e un om care nu suportă, cel puțin asta mi-a scris cândva, porcăriile, spuse chiar la nervi, și i-am dat dreptate. Dar ce îngăduiți domniile voastre, așezând indivizi suferinzi psihic, într-un juriu și-ntr-o emisiune care ne intră în case, sechestrând copii care nu știu să selecteze programe, e o uriașă măgărie. Înjurați după miezul nopții, să-și bage ăia doi nu din minut în minut, ci din clipă în clipă, rumegușul bărbăției unde au chef, pe stradă, la crâșmă, pe șantier, dar nu într-o emisiune la o oră de acces a tuturor vârstelor. Și până la urmă nici ora nu mai contează. Cine poate savura prestația sfertodoctă, vorbirea goală și seacă a unor asemenea specimene ridicate la rang de educatori artistici?
PS
Observați că nu am strigat către CNA și nu v-am reclamat la institutul mondial de protecție a copiilor. În privința CNA-ului, atent doar la porcăriile politice, ținând echilibrul doar între înjurăturile doctrinare, n-am speranțe. Domnii și cucoanele de acolo juisează pesemne la onania publică a unor astfel de încropeli idioate. Am închis, certându-mi copilul. Dar ce vină are el?
Lucian Avramescu/Editoriale
Sursa: ampress.ro
