Vizită neașteptată vineri la Galleria Mall, acolo unde va funcționa în curând Judecătoria Buzău.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a vizitat stadiul lucrărilor în locația în care se vor judeca în curând procese.
Fiind în drum spre Focșani unde va asista la inaugurarea sediului nou al Parchetului, Cazanciuc a trecut și pe la Buzău. Aici, ministrul a anunțat că Judecătoria Buzău va funcționa din 2 decembrie în noua locație.
Termenul inițial de finalizare a lucrărilor era 20 octombrie, însă au apărut întârzieri din cauza cărora nu va putea fi stabilită data anunțată la început.
Ministrul Cazanciuc a dat asigurări, că din 2 decembrie, Judecătoria Buzău va funcționa în noul sediu unde condițiile vor fi mai bune atât pentru magistrați cât și pentru cei care vin să își caute dreptatea în justiție.