Klaus Iohannis: Să investim în viitorul nostru și să reclădim România din temelii. Acesta este îndemnul adresat Guvernului

de Stiri Buzau Media

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la evenimentul de prezentare Planului de Relansare Economică a României, că noul model economic care stă la baza documentului elaborat de Guvern va fi axat pe investiții, digitalizare și inovare.  Președintele a criticat guvernările anterioare despre care a spus că au neglijat nevoile românilor.

„Românii ar fi trebuit să beneficieze deja de infrastructură de transport modernă și europeană, de școli demne de secolul XXI, de spitale performante, de acces la rețeaua de gaze, de securitate energetică, de industrie competitivă și agricultură prosperă, pe măsura potențialului de care dispunem noi în România”, a declarat președintele.

Declarația președintelui:

„Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi, alături de dumneavoastră, la acest moment de importanță majoră pentru România de mâine. Cu toții traversăm o perioadă deosebit de dificilă, cu restricții și constrângeri, ale căror efecte le-am resimțit din plin în plan sanitar, social, dar, din păcate, și economic.

Chiar dacă avem de gestionat în continuare provocările actualei crize sanitare, trebuie, în egală măsură, să pregătim cele mai potrivite instrumente economice pentru a merge mai departe, cu hotărâre și optimism, pentru a face posibilă dezvoltarea României.

Depinde numai de noi să transformăm provocările actuale în oportunități, să înțelegem mai bine problemele cu care ne confruntăm și să identificăm cele mai bune soluții. Pe fondul pandemiei generate de noul coronavirus, România s-a confruntat cu cea mai dificilă perioadă din ultimii 30 de ani, moment care a scos în evidență lipsa cronică de preocupare și de viziune a guvernărilor anterioare, care nu au lăsat resurse economice și sanitare suficiente pentru o reacție urgentă în fața unei crize.

În acest context, activitatea Guvernului s-a concentrat pe identificarea rapidă de soluții. Prin implicarea maximă din partea autorităților s-a reușit gestionarea unei situații foarte complicate și în permanentă evoluție, care a necesitat o continuă reajustare a măsurilor.

De aceeași seriozitate și implicare avem nevoie și în continuare, pentru că, de acum înainte, eforturile trebuie canalizate cu și mai mare forță spre identificarea oportunităților care să genereze dezvoltare pe termen mediu, dar și pe termen lung. În contextul socio-economic actual, tot mai complex în plan regional și global pe fondul crizei COVID-19, trebuie să ne adaptăm la noile condiții, să devenim mai competitivi, să devenim mai flexibili.

Traversăm o criză mondială fără precedent, iar răspunsurile noastre trebuie să fie pe măsură. Avem nevoie să direcționăm resursele și energiile noastre, în mod inteligent, înspre susținerea economiei, ca element vital pentru asigurarea coeziunii economice și sociale.

Doamnelor și domnilor, A venit astăzi momentul ca toate măsurile pe care le adoptăm în domeniul economic să fie incluse într-un plan, într-un singur plan, și să turăm motoarele pe calea relansării economice.

Așa cum știți, m-am implicat direct, împreună cu Premierul și cu membrii Guvernului, în dezbaterea și identificarea celor mai bune măsuri de relansare economică, pornind de la consultările cu mediul de afaceri, de la nevoile economiei, dar și ale salariaților.

Am susținut, de la bun început, necesitatea unei abordări pro-active, care să mențină locurile de muncă și să sprijine companiile românești. Această abordare presupune un nou model de dezvoltare economică, bazat pe măsuri adaptate noii economii, un model economic axat pe investiții în infrastructură, pe digitalizare și inovare, pe competitivitate și export de produse cu valoare adăugată ridicată.

În toamna anului trecut, am propus o nouă viziune economică, România prosperității și a competitivității, România creșterii sustenabile, prin investiții, exporturi, inovare și spirit antreprenorial. Românii au arătat clar că își doresc o dezvoltare sănătoasă și durabilă, care să ofere speranță și predictibilitate pentru mediul antreprenorial și să ducă la creșterea reală a nivelului de trai.

Doamnelor și domnilor, Modelul economic al guvernării sau al guvernărilor PSD din ultimii ani, bazat exclusiv pe consum și fără nicio viziune pe termen lung, a neglijat total așteptările românilor, care au sperat că viața lor se va îmbunătăți semnificativ și durabil.

Românii ar fi trebuit să beneficieze deja de infrastructură de transport modernă și europeană, de școli demne de secolul XXI, de spitale performante, de acces la rețeaua de gaze, de securitate energetică, de industrie competitivă și agricultură prosperă, pe măsura potențialului de care dispunem noi în România.

În schimb, România este pe ultimul loc din Uniunea Europeană la calitatea drumurilor și în jumătatea inferioară în clasamentul eficienței transportului. În ceea ce privește digitalizarea – adică vârful de lance al economiei moderne, lucrurile, din păcate, stau la fel de rău. Ne situăm pe locul 26 în Uniunea Europeană, iar relația dintre stat și cetățean este continuu îngreunată de absența pe scară largă a serviciilor publice digitale.

Însă am realizat, în această perioadă dificilă, că ceea ce ani de zile a fost imposibil a devenit, iată, posibil și trebuie să se transforme, cât mai curând, în normalitate. Sub presiunea crizei provocate de coronavirus, au fost găsite soluții pentru digitalizarea activității în administrația publică și nu numai. Este important să înțelegem că toate aceste progrese acumulate acum în criză trebuie accelerate și duse mai departe.

Dragi români, avem o singură cale de a ne dezvolta economic, sănătos și durabil: să investim în viitorul nostru și să reclădim România din temelii. Acesta este îndemnul pe care l-am adresat Guvernului, să avem un plan de investiții prin care să refacem încrederea mediului economic, dar și a românilor în perspectivele noastre de dezvoltare.

Numai prin investiții vom putea relansa economia, numai prin investiții vom putea oferi speranță și oportunități întreprinzătorilor, dar, în același timp, și angajaților. Lecțiile dure ale acestei pandemii ne-au arătat că este absolut obligatoriu să ne consolidăm securitatea sanitară, alimentară, energetică și tehnologică.

Am încurajat Guvernul să ia în considerare toate aceste aspecte în pregătirea Planului de relansare economică, axat pe rezultate concrete. Am lucrat împreună pentru a ne asigura că Planul este fundamentat pe baze solide și că include cele mai importante și mai urgente proiecte de investiții, de care România are mare nevoie acum și în viitor.

Românii merită o rețea de autostrăzi la nivel european, un sistem energetic puternic în plan național și regional, industrii și servicii competitive. Putem avea toate acestea numai prin accelerarea proiectelor majore de investiții, într-o manieră eficientă, profesionistă și transparentă.

Sunt obiective majore care se pot atinge prin muncă și dedicare, nu prin declarații populiste, precum cele ale guvernanților din ultimii ani, lipsite de orice efect și rămase la stadiul de promisiuni deșarte. Guvernul m-a asigurat că, în anii următori, vor fi finalizate lucrările de infrastructură aflate în prezent în mare întârziere și vor fi demarate noi proiecte consistente. Între acestea se află autostrada Pitești-Sibiu, drumul expres Pitești-Craiova, autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni, autostrada Ploiești – Comarnic – Brașov și Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Suceava. Însă orice plan de investiții ambițios necesită finanțare pe măsură. Din acest motiv, fondurile europene trebuie să devină pilon esențial al dezvoltării noastre.

România nu mai are voie să rateze nicio oportunitate de finanțare și de dezvoltare, și nici să urmărească mize mici, de moment, legate eventual de interese electorale. Este important să valorificăm cât mai bine mecanismele europene de finanțare, cum sunt, de exemplu, inițiativa SURE și Planul european de redresare economică.

De exemplu, SURE este un instrument deosebit de util, deoarece sprijină atât angajații, cât și companiile, prin posibilitatea păstrării locurilor de muncă. Avem datoria ca, în următorul exercițiu financiar european, să fructificăm pe deplin oportunitățile de dezvoltare oferite de fondurile europene.

Cu sprijinul acestora, vom putea susține întreprinderile mici și mijlocii, cercetarea și inovarea, investițiile în rețelele de transport transeuropene, toate cu scopul de a stimula creșterea economică și de a crea locuri de muncă productive și cât mai bine plătite, pentru românii din țară, dar și pentru cei care se întorc acasă din străinătate.

Domnule Prim-ministru, Doamnelor și domnilor miniștri,

Aveți oportunitatea, dar mai ales datoria de a accelera implementarea măsurilor și a programelor de investiții din acest Plan de relansare, cu rezultate concrete și efecte directe asupra prosperității cetățenilor noștri. Eu am toată încrederea că, împreună cu românii, vom depăși dificultățile actuale și vom pune bazele României Normale, care să ne ofere tuturor un viitor mai bun în țara noastră.

Vă mulțumesc și vă doresc succes și spor la muncă!”

Știri despre: ,