Liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a scris pe fecebook despre vizita la Buzău a președintelui partidului, Liviu Dragnea, dar și despre noul Cod de Etică și Conduită a partidului, adoptat recent, și care nu va mai permite celor cu condamnări ori alte probleme în justiție să mai candideze la alegerile din 2016.
I-am avut invitați la Buzău pe domnul președinte Liviu Dragnea și pe domnul Marian Neacșu, secretarul general al partidului, însoțiți de doamna Gabriela Firea, vicepreședinte și purtător de cuvânt al PSD. Ne-am întâlnit cu primarii din județ, șefii de organizații și consilierii locali, într-o ședință extrem de utilă din perspectiva alegerilor de anul viitor. A fost o întrevedere eficientă, cu schimb de informații și propuneri referitoare la activitatea parlamentară și teritorială a partidului.
Printre cele discutate s-a aflat și noul „Cod de Etică și Conduită”, un pas înainte important pentru PSD, adaptat la ceea ce ne dorim să fim și la cerințele societății românești actuale.
Consider că este un document vital pentru o clasă politică mai bună, propus de noi într-o formă clară și fără echivoc. Importantă este înțelegerea lui ca fiind unul de esență, fără a fi dedicat vreunei persoane sau alteia, așa după cum, din păcate, s-a speculat – a scris Marcel Ciolacu, pe rețeaua de socializare.