Marți seară, 28 mai, în foaierul Teatrului „George Ciprian”, a avut loc prima lansare de carte, din cadrul Festivalului BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU.

de Stiri Buzau Media

Tamara Constantinescu alături de Carmen Mihalache, critic de teatru, directorul prestigioasei reviste „Ateneu” din Bacău, a prezentat lansarea cărții „Bulgări de timp teatral”.
„Din punct de vedere teatrologic, cronicile de spectacol ale Tamarei Constantinescu au în primul rând calitatea unei griji vizibile pentru exactitate și detaliu, de unde și valoarea lor informativă. Profesoara însă nu-și poate refuza și evaluarea critică exprimată prin însăși selecția pe care o face și amploarea analizei. Din această perspectivă devin mai interesante și mai importante, pentru cercetătorii interesați de fenomenul teatral, acele spectacole mai puțin vizibile în ansamblul comentariilor teatrale, asupra cărora autoarea se apleacă devenind folositoare nu doar pentru creatori, actorii, regizorii implicați și poate mai puțin vizibili altfel, ci și pentru cei preocupați de o viziune la nivel global a fenomenului teatral românesc.” (Doina Papp, fragment din „De o parte și de alta a scenei”, din cartea „Bulgari de timp teatral” de Tamara Constantinescu).

Tamara Constantinescu este actriță la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați. Cu studii de Actorie și Jurnalism, este Doctor în Teatru al Facultății de Teatru, a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, unde activează ca Lector universitar doctor, la secția de Teatrologie. În calitate de critic de teatru, publică articole în reviste de specialitate: LiterNet, Vatra veche Ateneu, Rinocerul, Axis Libri ș.a. Este redactor al revistei academice „Colocvii teatrale”, a Universității Naționale de Arte „George Enescu”. A publicat volumele: „Valențe ale personajului feminin în teatrul ionescian și beckettian”, Editura Artes, Iași (2015) și „Călătorii pe firul Thaliei”, Editura Artes, Iași (2016).

Vă invităm și vineri, 31 mai, ora 18:30, în foaierul Teatrului „George Ciprian”, pentru lansarea cărții „Strada Chopin – Teatru Scurt” și „Calea Către Scenă – Inițiere În Arta Actorului” de Andrei Vizitiu.





Teatrul George Ciprian