Monica Anisie, ministrul Educației: Scenariul înghețării anului școlar nu este luat în calcul. Exclus să amânăm examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat cu un an

de Stiri Buzau Media
“Scenariul acesta al înghețării anului școlar nu este luat în calcul”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, în exclusivitate pentru Edupedu.ro. Anunțul vine după ce vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că există trei scenarii în privința anului școlar, unul fiind repetarea acestuia.

Contactată de Edupedu.ro, ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că “în ceea ce-i privește pe elevii care trebuie să susțină examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat sau studenții care trebuie să își susțină licența, MEC va prezenta săptămâna aceasta variantele posibile pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență”.

Este “exclus” ca printre variantele luate în calcul de Ministerul Educației să fie anularea examenelor din acest an, a declarat Monica Anisie, pentru Edupedu.ro. “Nu luăm în calcul să amânăm examenele cu un an”, a anunțat ministrul Educației.

Declarațiile integrale acordate de ministrul Educației, Monica Anisie, pentru Edupedu.ro:
  • La acest moment, Ministerul Educației și Cercetării lucrează la mai multe scenarii, uitându-se cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educație din statele Uniunii Europene.
  • Doamna vicepremier a făcut referire la astfel de scenarii care și în statele UE se iau în calcul. Așa cum am declarat și pana acum, scenariul acesta al înghețării anului școlar nu este luat în calcul.
  • Ministerul Educației se preocupă de modul în care elevii își continua învățarea de acasă și obiectivul MEC este ca niciunul dintre elevi, studenți sau profesori să nu aibă de suferit.
  • Îi rog să stea în casă și să continue învățarea de acasă. Părinții să nu-i mai scoată pe copii afară. Să arate că le pasă și să continue învățarea de acasă!
  • În ceea ce-i privește pe elevii care trebuie să susțină examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat sau studenții care trebuie să își susțină licența, MEC va prezenta săptămâna aceasta variantele posibile pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență.
  • Exclus! [ca printre variantele luate în calcul de Ministerul Educației să fie anularea examenelor din acest an – N.Red.].
  • Nu luăm în calcul să amânăm examenele cu un an.” 

Sursa: edupedu.ro

Știri despre: ,