Numărul turiștilor care au vizitat Buzăul, în ușoară scădere în 2016

de Stiri Buzau Media

anunt_id_17_pensiunea-roxana-intorsura-buzaului-judetul-covasna_31258943602016 a fost un an bun pentru multe judeţe din ţară, în ceea ce privește turismul, care au înregistrat creşteri semnificative.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au crescut cu aproape 11%, în primele 10 luni din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut, la peste 9,43 milioane.

Hotelurile din Bucureşti şi judeţele Constanţa, Braşov, Mureş şi Cluj au atraş cei mai muţi turişti. În Bucureşti, spre exemplu, s-au înreigstrat peste 1,61 milioane de sosiri ale turiştilor în structuri de primire turistică în primele zece luni din acest an, arată datele publice ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

Judeţul Constanţa a atras peste 1,12 milioane de sosiri, urmat de judeţul Braşov, cu aproape 840.000 de sosiri, Mureş, cu peste 447.000 de sosiri şi Cluj, cu peste 423.000 de sosiri.

Chiar dacă judeţul Iaşi nu figurează în topul celor zece judeţe cu cel mai mare număr de sosiri ale turiştilor în perioada ianuarie-octombrie 2016, aici s-a înregistrat cea mai mare creştere comparativ cu primele zece luni din 2015, de 23,6%.

La polul opus, sunt judeţe unde numărul de turişti care s-au cazat la hoteluri, vile sau pensiuni s-a redus. Este cazul judeţului Ialomiţa, acolo unde s-a înregistrat cea mai drastică scădere, de 14,8%. Alte judeţe unde numărul turiştilor s-a redus sunt Satu Mare (-9,8%), Arad (-8,5%), Hunedoara (-7,3%), Dolj (-4,2%) şi Buzău (-1,2%).