Opt percheziții, în județul Buzău, într-un dosar dosar de înșelăciune, evaziune și spălare de bani

de Stiri Buzau Media

Opt percheziții au avut loc, în cursul zilei de ieri, în județul Buzău, într-un dosar dosar de înșelăciune, evaziune și spălare de bani. În vizorul oamenilor legii se află o societate din București care se ocupă de mentenanța extinctoarelor din spitale, școli, unități militare, sedii ale unor instituții publice și chiar stații de alimentare cu carburant.

Potrivit anchetatorilor, în baza contractelor semnate cu beneficiarii serviciilor de mentenanță, firma ar fi avut obligația să presteze servicii de verificare, încărcare și reparare a extinctoarelor și hidranților. Aceste servicii s-ar fi realizat, însă, fără verificarea efectivă a bunei funcționări și, astfel, s-ar fi înlocuit sigilii, etichete de conformitate și de valabilitate.

Oamenii legii spun că beneficiarii serviciilor de mentenanță s-ar fi aflat în eroare cu privire la funcționalitatea și calitatea echipamentelor de stingere a incendiilor, fapt pentru care ar fi achitat sume considerabile pentru aceste servicii. În schimb, pentru maximizarea profitului și evitarea taxelor datorate bugetului consolidat al statului, societatea din București, prin administratorul său, nu ar fi înregistrat totalitatea veniturilor realizate.