Fotbaliştii Gloriei au revenit la sentimente mai bune şi vor evolua miercuri seară, în meciul pe care echipa buzoiană îl va juca pe stadionul din Crîng, cu începere de la ora 17.00. Iniţial, din cauza restanţelor salariale vechi de mai multe luni, jucătorii erau decişi să boicoteze partida împotriva Oţelului, dacă nu primeau înaintea jocului unul sau două salarii restante. Pînă la urmă se pare că a fost vorba de un compromis, iar clubul le va achita o primă pentru acest joc, care va fi achitată indiferent de deznodămîntul partidei. În plan sportiv, probleme de lot pentru antrenorul Viorel Ion, care nu va putea conta pe mijlocaşii Georgian Marcu şi Mugurel Dedu, accidentaţi, iar fundaşii Cătălin Vlaicu şi Sebastian Agache sînt incerţi. Gloria şi Oţelul s-au mai întîlnit recent într-un meci amical în luna august, tot la Buzău, joc care s-a încheiat la egalitate, 1-1, golul buzoienilor fiind marcat de atacantul Clement Pălimaru.