Persoanele cu dizabilităţi de auz/vorbire vor putea apela, de luni, Serviciul de urgenţă prin SMS

de Stiri Buzau Media
Persoanele cu dizabilităţi de auz/vorbire vor putea apela, de luni, Serviciul de urgenţă prin SMS

Persoanele cu dizabilităţi de auz/vorbire vor putea apela, de luni, Serviciul de urgenţă prin SMSServiciul de urgenţă va putea fi apelat, începând de luni, şi de către persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire, care vor putea trimite SMS la numărul 113, dar numai după ce se înregistrează în baza de date a Serviciului 112 şi apelează întâi acest număr de urgenţă.

Potrivit Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire vor avea posibilitatea apelării Serviciului de urgenţă prin SMS la numărul 113, potrivit prevederilor Legii 132/2015, însă pentru a putea utiliza acest număr ele vor trebui să se înscrie mai întâi în baza de date a Serviciului 112, conform informaţiilor care vor fi publicate pe website-ul www.112.ro.

Accesarea site-ului va fi posibilă începând de luni, ora 13.00.

STS precizează că înregistrarea în baza de date a Serviciului 112 se va putea face în trei moduri: prin depunerea documentelor de înregistrare la birourile temporare de asistenţă la înregistrare sau la unul dintre sediile STS din Bucureşti sau din ţară, prin transmiterea prin poştă a documentelor de înregistrare, la adresa: Splaiul Independenţei nr. 323A, sector 6, Bucureşti sau prin completarea formularului online aflat pe website-ul www.112.ro.

Pentru înregistrare, persoanele cu dizabilităţi vor avea nevoie de o cerere de înregistrare, de copia actului de identitate (sau al reprezentantului legal), de copiile actelor care atestă dizabilitatea şi de copia documentului care atestă calitatea de reprezentant legal, dacă este cazul.

STS mai precizează că dacă toate condiţiile obligatorii vor fi îndeplinite, iar datele şi documentele transmise vor fi corecte şi complete, solicitanţii vor primi un SMS de confirmare la numărul de telefon declarat în cererea de înregistrare şi din acel moment vor putea apela 112 în orice situaţie de urgenţă.

Practic, atunci când vor avea o urgenţă, ele vor suna la numărul 112, operatorul va răspunde, dar nu va iniţia un dialog cu persoana cu deficienţe de auz sau vorbire, ci va închide apelul, pentru că acestea vor fi identificate automat de către sistem ca fiind persoane cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire. Acestea vor primi imediat un SMS cu textul: „Trimiteţi SMS la 113 cu urgenţa şi adresa incidentului” şi vor răspunde printr-un SMS la numărul 113, descriind scurt urgenţa şi indicând cu exactitate adresa, inclusiv judeţul.

Este indicat să nu folosiţi semne diacritice, dacă telefonul dumneavoastră nu este setat în acest mod, pentru a urgenta transmiterea. După transmiterea SMS-ului este posibil să mai primiţi mesaje din partea operatorului 112 cu întrebări suplimentare. Răspundeţi scurt şi cât se poate de exact. Operatorul 112 va transmite datele obţinute de la dumneavoastră agenţiilor de intervenţie (Poliţie, Ambulanţă, Pompieri) care vă vor ajuta în urgenţa pe care o aveţi – precizează STS.

Sursa citată aminteşte că apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns