Petiţie la Ditrău, în Harghita: 1.800 de locuitori cer patronilor brutăriei să nu angajeze străini

de Stiri Buzau Media

O petiţie cu peste 1.800 de semnături, prin care se cere patronilor brutăriei din Ditrău, judeţul Harghita, să nu angajeze forţă de muncă străină şi să prezinte actele privind calificarea profesională a primilor doi angajaţi din Sri Lanka, a fost depusă marţi la primăria din localitate.

Primarul comunei Ditrău, Puskas Elemer, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că petiţia a fost depusă de preot şi de mai multe persoane şi este adresată Primăriei, Consiliului Local, dar şi patronilor brutăriei.

De asemenea, în petiţie se mai solicită patronilor brutăriei din Ditrău să îşi ceară scuze de la locuitorii comunei pentru prejudiciul adus reputaţiei lor, dar şi de la preotul capelan, care a acceptat rolul de mediator al situaţiei doar la cererea credincioşilor.

Cazul brutăriei din Ditrău a ajuns în atenţia publicului după ce localnicii s-au revoltat împotriva celor doi angajaţi srilankezi.

Sursa:Mediafax

Știri despre: ,