Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău se alătură, şi în acest an, activităţilor derulate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în cadrul programului naţional „Şcoala altfel”.
În săptămâna 18 – 22 aprilie poliţiştii buzoieni vor fi prezenţi în unităţile de învăţământ, alături de elevii buzoieni.
În data 21 aprilie, începând cu ora 09.00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău îşi va deschide porţile pentru elevii buzoieni care doresc să observe îndeaproape o parte din tehnica folosită de poliţişti în activitatea de combatere a infracţionalităţii.
În curtea inspectoratului vor fi amenajate câteva „ateliere”, unde vor fi expuse echipamentele de care dispun luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, laboratorul mobil folosit de Serviciul Criminalistic pentru cercetările efectuate la locul producerii unor evenimente, dar şi autospecialele poliţiei care acţionează în trafic.
Nu vor lipsi nici îndrăgiţii „câini poliţişti”, atât de utili în activitatea de depistare a autorilor de infracţiuni, precum şi în activitatea de patrulare, prindere şi imobilizare a infractorilor.
De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Neron Lupașcu’ al județului Buzău va participa și în acest an la programul național ‘Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun !’ derulat în săptămâna 18-22 aprilie.
Fie că vor participa la lecții interactive la sediile unităților de învățământ, fie că vom fi gazde, reprezentanții I.S.U Buzău vor prezenta aspecte referitoare la misiunile specifice desfășurate în domeniul prevenirii și gestionării situațiilor de urgență care se pot manifesta la nivelul județului.
Până în prezent un număr de 42 instituții de învățământ s-au arătat interesate de a participa la această activitate cu un efectiv de peste 2.000 elevi.
Ca și în anii precedenți, așteptăm cu drag și interes prezența elevilor în subunitățile noastre (Detașamentul de Pompieri Buzău, Detașamentul de Pompieri Rm. Sărat, Garda de Intervenție nr. II Mărunțișu).
Tot în această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău prin structura de Resurse Umane, recrutează candidați pentru concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale care școlarizează personal pentru M.A.I. — Sesiunea 2016 astfel:
— În perioada 11.04.2016 — 27.05.2016 pentru Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție, Al.I. Cuza’ București și alte instituții de învățământ superior din sistemul de apărare și siguranță națională, sesiunea 2016;
— În perioada 11.04.2016 — 29.07.2016 pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă, Pavel Zăgănescu ‘Boldești, sesiunea 2016.
Pentru relații, persoanele interesate pot accesa pagina de internet a inspectoratului la adresa: www.isubuzau.ro, se pot adresa la telefon 0238 724 059, interior 27 112/ 27 114, sau se pot prezenta la sediul instituției noastre din municipiul Buzău, str. Bistriței nr.51, județul Buzău.