Polițistul din județul Buzău, care în ultimele 3 zile a avut două abateri disciplinare, a fost reținut pentru 24 de ore, a anunțat IPJ Buzău.
În urmă cu 3 zile, bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost la o prostituată. Polițistul a fost însoțit la întâlnire de un alt bărbat, de 19 ani, care pretindea că este și el polițist. Surse apropiate anchetei spun că cei doi au vrut să plece fără să plătească, iar femeia i-a reclamat la 112. Mai mult, și-a chemat în ajutor 2 prieteni, iar între cei 4 bărbați s-a iscat un scandal.
Când au intervenit, colegii polițistului l-au și testat, iar rezultatele au arătat că agentul consumase droguri.
Sâmbătă, același agent de poliție a făcut un accident auto. Agentul a lovit două mașini, care staționau pe marginea drumului, în apropiere de Râmnicu Sărat.
Existând suspiciuni că şoferul s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii care au intervenit la faţa locului au solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă au fost refuzaţi.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru refuzarea sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.