Președintele Consiliului Județean a participat, miercuri, alături de ambasadorul Regatului Belgiei la București, Excelența sa Thomas Baekelandt la seminarul de prezentare al proiectului „Butonul Roșu-Inovație și tehnologie în sistemul de îngrijiri la domiciliu”. Proiectul este implementat de Fundația Crucea Alb-Galbenă România împreună cu Asociația For Change și face parte din Programul de Cooperare Româno-Elvețian, fiind cofinanțat printr-un grant din partea Elveției, contribuția nerambursabilă reprezentând 87,7 la sută din valoarea proiectului fiind de aproape 250.000 de franci elvețieni.
„Este o onoare pentru mine să deschid acest seminar care în limba română se numește Butonul Roșu, o soluție simplă care, cu ajutorul tehnologiei, le va permite oamenilor în nevoie să poată să aibă o viață mai bună. Această soluție tehnică le va permite persoanelor, îngrijitorilor și celor care îngrijesc bătrânii să fi mult mai eficienți. Veți vedea că introducerea unei noi tehnologii este posibilă chiar și la acest nivel și cu alte cuvinte nu trebuie să vă temeți de tehnologie și de lucrurile noi ”, a declarat Excelența sa Thomas Baekelandt, Ambasadorul Regatului Belgiei în România.
„E un lucru foarte bun acest program, Butonul Roșu, și mă bucur că și Buzăul a intrat în acest program. Sper că este doar un început și să nu ne oprim aici iar după terminarea proiectului cred că este în sarcina noastră, a autorităților locale, să găsim soluții să-l ducem mai departe astfel încât să ajungă la cât mai multă lume”, a spus la rândul său președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu.
Butonul Roșu este un serviciu de teleasistență complementar celui de urgență special conceput pentru vârstnicii care suferă de diferite probleme de sănătate. Proiectul oferă posibilitatea persoanelor vârstnice de a-și păstra independența și de a cere și primi ajutor doar atunci când este nevoie.

Beneficiarii acestui proiect sunt vârstnicii cu venituri mici si probleme de sănătate care pot intra în program în urma unei evaluară socio-medicale. Înscrierea în acest program are ca principale beneficii: constituirea unui dosar electronic medico-social cu datele relevante despre problemele de sănătate ale pacientului dar și cu contactele în caz de urgență, scurtarea timpului de intervenție datorită cunoașterii complete a cazului si furnizarea de informații util echipajului ambulanței, intervenție medicală rapidă și profesionistă, sentimentul de securitate al beneficiarului și familiei acestuia și diminuarea numărului de zile de spitalizare.

