
Primarul Buzăului a fost trimis în judecată în ,,Dosarul Gloria” pe 16 iunie 2013, procurorii anticorupție reținând în rechizitoriu că, în perioada 2002-2008, Constantin Boșcodeală a acordat unor asociații sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local și le-a asigurat folosința gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău, beneficiarii finali ai acestor sume și al dreptului de a folosi complexul sportiv fiind societăți comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociațiile sportive. Prejudiciul total adus bugetului local fiind estimat de procurorii anticorupție la suma de 4.896.994,09 lei, adică aproape 49 miliarde lei vechi.

