România va oferi ajutoare din rezervele Agenţiei Naţionale de Rezerve de Stat Greciei, în contextul crizei refugiaţilor

de Stiri Buzau Media

România va oferi ajutoare din rezervele Agenţiei Naţionale de Rezerve de Stat Greciei, în contextul crizei refugiaţilor, a anunţat ministrul de Interne, Marcel Vela, după şedinţa Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Astfel, în urma solicitării venite prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, vor fi trimise autorităţilor elene corturi, paturi, saci de dormit, saltele, obiecte de îmbrăcăminte, în valoare totală de peste un milion de lei.

 

„Domnul prim ministru Ludovic Orban a hotărât să oferim ajutor din rezervele Agenţiei Naţionale de Rezerve de Stat. Acest ajutor destinat Republicii Ekene se face în baza solicitării primite prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, sub rezerva acceptării acestuia de către autorităţile elene, conform procedurilor”, a explicat Vela.

El a spus că este vorba despre 100 de corturi, 400 de paturi, 400 de saci de dormit, 400 de pături, 400 de saltele, 800 de cearşafuri, 400 de cizme, 400 de pelerine de ploaie, „ajutoare într-un cuantum aproximativ de 25 de tone şi 1.050.000 de lei.

Transportul va fi făcut cu susţinrea UE, 75 la sută fiind suportat de Mecanismul de Protecţie Civilă şi 25 la sută de Guvernul României.

Ambasadorii Uniunii Europene şi-au exprimat indignarea în această săptămână faţă de ceea ce consideră a fi o tentativă a preşedintelui turc Tayyip Erdogan de a şantaja Europa prin permiterea migranţilor să ajungă la graniţa cu Grecia, au declarat surse diplomatice citate de Reuters.

Sursa:news.ro

Știri despre: ,