Ședință extraordinară a Consiliului Local Mărăcineni. Autoritățile au identificat o soluție pentru rezolvarea problemei legate de transportul public

de Stiri Buzau Media

12698573_698740416934670_6094096670888537911_oPrimăria Mărăcineni tot încearcă să rezolve problema transportului public de persoane din comună. Una dintre soluțiile identificate ar fi ca primăria din comună să achiziționeze o parte din acțiunile societății Trans Bus și astfel această linie să devină una de transport regional. În acest sens, Consiliul Local Mărăcineni s-a întrunit astăzi în ședință extraordinară, iar aleșii locali au votat în unanimitate proiectul, dându-și astfel acordul ca Primăria să cumpere un procent mic din acțiunile Tran Bus.

Este o soluție pe care am idenitifcat-o ca fiind cea mai rapidă. Toți cei 15 consilieri au fost de acord cu proiectul propus, acum urmează să ajungă la Primăria Buzău și să fie propus în ședința Consiliului Local Municipal Buzău. În acest fel am putea proceda și cu firmele de maxi-taxi și rezolvăm această problemă a transportului – a declarat primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru.

După ce proiectul de hotărâre va ajunge la Instituția Prefectului pentru a primi acordul de legalitate, este necesar ca și Consiliul Local Municipal Buzău să inițieze un proiect de hotărâre prin care să își dea acordul pentru vânzarea pachetului de acțiuni. În aceste condiții, un astfel de proiect de hotărâre urmează să se regăsească pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CLM Buzău, programată pentru data de 25 februarie. Dacă proiectul va întruni numărul necesar de voturi, autobuzele care aparțin societății Trans Bus vor putea circula și prin comuna Mărăcineni în mod legal, reluându-și astfel vechiul traseu.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns