Proiectul legii votului prin corespondenţă a fost adoptat, luni, de plenul Senatului, fiind înregistrate 117 voturi „pentru” şi zece „împotrivă”. Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect de lege, textul legislativ urmând să fie transmis spre dezbatere Camerei Deputaţilor, forul decizional.
De principiu, calendarul este: Birou Permanent Senat azi, plen Senat, mâine vine la Camera deputaţilor, termenul de depunere a amendamentelor din partea deputaţilor este luni şi, probabil, va fi miercuri în plenul Camerei Deputaţilor – a precizat Gabriel Vlase. Odată adoptată de Camera Deputaţilor, legea va fi trimisă preşedintelui spre promulgare.
Votul prin corespondenţă se adresează românilor care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi pot dovedi cu acte că locuiesc legal în acea ţară. Se va desfăşura înaintea scrutinului propriu-zis, dar buletinele se vor număra în ziua alegerilor, după închiderea urnelor.
Proiectul merge spre dezbatere la Camera Deputaţilor, cu șanse mari ca votul prin corespondență să fie aplicat de la alegerile din 2016.