Teatrul George Ciprian: Prietenie, muncă în echipă şi depășirea diferențelor dintre noi pentru a îndeplini un obiectiv comun

de Stiri Buzau Media

Prietenie, muncă în echipă şi depășirea diferențelor dintre noi pentru a îndeplini un obiectiv comun. Acestea sunt câteva dintre Învățăturile pe care le putem extrage din spectacolul ,,Labirintul lui Habarnam”.

Habarnam este personajul nostru principal, iar ,,labirintul” capătă două sensuri. Avem labirintul propriei persoane, pe care Habarnam îl parcurge pentru a se autodescoperi: încercarea de a învăța să cânte, să picteze și chiar de a deveni poet, din păcate, eșuând în cele din urmă. Acestea, în opinia mea, reflectă realitatea noastră, a copiilor și adolescenților care încearcă să-și ,,găsească locul în lume”. Habarnam este personajul care niciodată nu renunță și deși întâlnește obstacole în drumul său, mereu reușește sa găsească o parte pozitivă și să persevereze.

A doua semnificație a labirintului este drumul parcurs de Habarnam și tovarășii săi, în căutarea Piraților de timp, care au furat… Ei bine, exact timpul. Pe parcursul acestei călătorii trecerea ireversibilă a timpului devine motiv principal, iar noi suntem martorii aventurilor tuturor personajelor în ,,căutarea timpului pierdut”.

Text: Voinea Alexia
Foto: Carpen Stefania





Teatrul George Ciprian