
Alte două cutremure au avut loc marți în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea, cu magnitudini de 2,8 și, respectiv, 3,4 grade pe scara Richter. Potrivit datelor INFP, în luna august în România au avut loc 19 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,5 și 4,4 grade pe scara Richter.
Cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.

