Un nou centru de vaccinare anti coronavirus s-a deschis, astăzi, în municipiul Buzău. Este vorba despre un nou flux de vaccinare care va funcționa în clădirea fostului Laborator de Sănătate Mintală, din cartierul Dorobanți. Astfel, județul Buzău figurează, în prezent cu 16 centre de vaccinare. Dintre acestea, unul, aflat pe bulevardul Nicolae Bălcescu, administrează vaccin de la AstraZeneca, iar celelalte, doze de la Pfizer.
De asemenea, de săptămâna viitoare, vor mai fi deschise alte 3 noi centre la Pârscov, Vintilă Vodă și Berca. Odată deschise aceste centre și în contextul demarării vaccinării în cabinetele medicilor de familie, autoritățile de sănătate publică buzoiene se așteaptă ca numărul persoanelor care se imunizează împotriva COVID să se tripleze, până în vară.
De la debutul campaniei, în județul Buzău au fost administrate peste 56.600 doze. Autoritățile sanitare buzoiene speră ca până în luna iunie, în județ să fie administrate peste 150.000 de doze de vaccine.
Pe Bulevardul Bălcescu se vaccinează cu AstraZenneca, iar în toate celelalte unități se va vaccina cu Pfizer.