Vaccinul antigripal – protecție în sezonul rece

de Stiri Buzau Media

Vaccinarea antigripală rămâne una dintre cele mai importante măsuri de
prevenție, contribuind la reducerea riscului de îmbolnăvire și a formelor
severe de gripă.

Despre importanța vaccinării antigripale, cui îi este recomandată și care
sunt principalele beneficii ale imunizării, vom afla de la dr. Octavian
Tăbăcaru, medic specialist Boli Infecțioase la Spitalul Județean de Urgență
Buzău.

De ce este importantă vaccinarea antigripală?

Dr. Octavian Tăbăcaru: ,,Gripa este o infecție acută virală, foarte
contagioasă, care afectează căile respiratorii superioare și inferioare, la
care se asociază și semne sistemice precum febra, frisoane, dureri de
mușchi, oase, astenie. Este o boală care poate determina multiple
complicații, de la pneumonii până la agravarea unor boli cronice, iar
uneori poate duce și la deces.

Vaccinarea antigripală este cea mai eficientă metodă de profilaxie a
gripei, acesta dovedindu-și eficiența și siguranța în peste 70 de ani de
utilizare. Vaccinul reduce semnificativ riscul de a contacta virusul
gripal, iar dacă infecția apare, boala are o evoluție mai ușoară.”

Ce beneficii are vaccinul antigripal?

Dr. Octavian Tăbăcaru: ,,Vaccinul antigripal scade riscul de a dobândi
boala, iar dacă aceasta apare, pacienții fac forme mai ușoare. Eficiența
protectoare la persoanele sănătoase <65 de ani este de până la 90% în a
preveni boala. La pacienții vârstnici sau cu boli cornice, vaccinul reduce
riscul de spitalizare și complicații semnificativ, cu până la 70%.

În țara noastră, există două tipuri de vaccinuri antigripale, cel cu
administrare injectabilă cu virus inactivat, cel mai utilizat și cel mai
recomandat, sau cel cu administrare intranazală, care conține virus viu
atenuat și care asigură o imunizare la poarta de intrare. Al doilea are o
utilizare mai redusă, mai ales prin faptul că este contraindicat la gravide
sau pacienții imunodeprimați.”

Cine ar trebui să se vaccineze?

Dr. Octavian Tăbăcaru: ,,Vaccinarea antigripală este recomandată în fiecare
an, în general tuturor persoanelor eligibile. Însă, anumite grupe
populaționale au indicație fermă de vaccinare:

– copiii și adulții cu boli cronice pulmonare, cardiovasculare,
hepatice, renale, metabolice, oncologice, hematologice, infecție HIV;
– Persoanele cu vârsta peste 65 de ani;
– Femeile însărcinate;
– Personalul medical dar și cel non-medical care lucrează în instituții
sanitare;
– Persoanele din anturajul sugarilor sau indivizilor care au
contraindicație de a fi vaccinate (tehnica coconului, oferind o protectie
indirectă);
– Personalul care lucrează în învățământ;
– Personalul din unitățile de îngrijire (creșe, azile de bătrâni etc.)”

Vaccinul previne gripa?

Dr. Octavian Tăbăcaru: ,,Vaccinul nu oferă protecție de 100% iar eficiența
poate varia de la un sezon la altul, în functie de tulpinile de virus
circulante. Totuși, reduce semnificativ riscul de a face boala și mai ales
reduce riscul de complicații, spitalizare și deces.”

Când este recomandată vaccinarea?

Dr. Octavian Tăbăcaru: ,,Vaccinarea se recomandă înainte de începerea
sezonului gripal, în lunile de toamnă în perioada octombrie – noiembrie.
Anticorpii apar la 10-15 zile după administrarea vaccinului, iar durata de
protecție este de aproximativ 9-12 luni. Vaccinarea antigripală se face în
fiecare an, deoarece virusurile gripale se modifică iar compoziția
vaccinului este adaptată sezonului în curs.”