Un Matiz s-a răsturnat în această dimineață pe DN 1B, la ieșirea…
Al XVI-lea Congres Internaţional de Dacologie se va desfăşura în perioada 9…
Astăzi începînd cu ora 10.00 la Liceul de Artă “Margareta Sterian” din…
În trimestrul II la Biroul teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului au…
Președintele suspendat Cristinel Bâgiu are posibilitatea, în condițiile în care hotărârea instanței…
Până la această oră, deși sunt temperaturi de foc în județul Buzău,…
Conform calendarului de examinare, tot în luna iulie se va desfăşura a…
Dacă pentru majoritatea absolvenţilor de liceu emoţiile au luat sfărşit, pentru o…
„Plantăm fapte bune în România” îndeamnă opinia publică la implicare în stoparea…
Peste 2500 de intervenţii au numărat pompierii buzoieni de la începutul anului…
Medicii recomandă evitarea expunerii la soare între orele 11.00 și 18.00 Trebuie…
UPDATE: Descinderea DNA de ieri la Serviciul de Permise și înmatriculări Auto s-a…
Potrivit MECȘ, primele rezultate centralizate înainte de contestații arată că anul acesta,…
Sediul provizoriu în care se va muta Judecătoria Buzău pentru următorii 5…
În ședința de luni, judecătorii Tribunalului Călărași s-au pronunțat în dosarul președintelui…
UPDATE 2: Sinucidere cu multe necunoscute în Buzău! Un medic de 53…
După un eșec lamentabil pentru stabilirea noului spațiu, provizoriu, în care să-și…
Peste 2500 de intervenţii au fost înregistrate în primul semestru al acestui…
Sign in to your account