Pompierii buzoieni, care au fost trimiși în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor fără precedent din insula Evia, s-au întors, astăzi, acasă.
Echipajele românești de salvare, care au totalizat 108 pompieri din toată țara, au intrat în România în jurul orei 9.00. Înainte de a ajunge în județele în care activează, pompierii au poposit la Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii Managementului Situațiilor de Urgență de la Ciolpani, Ilfov, unde au fost felicitați de secretarul de stat Raed Arafat, pentru modul în care și-au desfășurat misiunile pe teritoriul elen.
Pompierii care s-au luptat cu infernul din insula Evia nu se vor alege, însă, doar cu vorbe frumoase. În urma participării la misiunile de stingere a incendiilor de proporții din Grecia, ei vor fi înaintați în gradul următor.
De la Buzău, în misiunea din Grecia au fost detașați 10 pompieri: 3 de la Detașamentul Buzău, 3 de la Râmnicu Sărat și 4 de la Garda Mărunțișu. Aceștia au luat parte la acțiunile de stingere a flăcărilor uriașe din insula Evia cu o autospecială și cu echipamente specifice pentru stingerea incendiilor de pădure.
România a interenit pentru prima dată la incendii de pădure în afara țării. Ajutorul României, la fel ca și al altor state europene, a fost mobilizat prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, Comisia urmând să suporte 75% din costurile legate de transport.