Actele de procedură civilă trimise pe mail sau fax pe ultima sută de metri nu vor fi luate în considerare dacă ajung la destinatar după ce se termină programul. Este soluția recent oferită de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a considerat că cererile depuse după ce se termină legal activitatea la instituția respectivă nu sunt considerate ca făcute în termen, drept urmare, nu pot produce efecte juridice, potrivit avocatnet.ro.
Cererile și alte acte de procedură civilă care se transmit prin fax sau mail, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, trebuie să ajungă la instanța de judecată înainte de terminarea programului, potrivit Deciziei nr. 34/2017 a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ICCJ. Altfel, actele trimise nu vor fi luate în considerare de către judecători, fiind considerate depuse cu întârziere și, prin urmare, nu-și vor produce efectele stabilite de Codul de procedură civilă.
„În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 182 şi art. 183 Cod procedură civilă, actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen„, a hotărât ICCJ, decizia acesteia urmând să devină obligatorie de la publicarea sa în Monitorul Oficial.
Prevederile din articolele la care face referire Curtea se referă la modul în care se consideră că s-a împlinit un termen procedural. Regula este că termenul care se calculează pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
Numai că, dacă e vorba de acte ce trebuie depuse la instanță sau în alt loc, termenul se împlinește la ora la care activitatea acelui loc încetează în mod legal. Prin urmare, dacă instituția încheie legal programul la ora 16:00, actele ce se trimit pe ultima sută de metri trebuie să ajungă la acea instituție până la ora 16:00 a ultimei zile.
În cauza în care s-a cerut lămurirea acestei chestiuni de către ICCJ, avocatul uneia dintre părți a trimis pe mail cererea de apel în ultima zi pe care o mai avea la dispoziție, potrivit Codului de procedură civilă, numai că a trimis-o la ora 23:44, după cum reiese din actul de sesizare a ICCJ. Instanța a considerat că avocatul nu s-a încadrat în termenul legal, pentru că programul instanței se terminase la ora la care avocatul a trimis cererea și, prin urmare, a respins apelul ca întârziat (tardiv).
Notă: Deciziile pe care le pronunță ICCJ în cadrul completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt obligatorii pentru toate instanțele române, odată ce sunt publicate în Monitorul Oficial. Acestea sunt date în contextul în care judecătorii cauzei ce se discută în ultimă instanță consideră că ICCJ trebuie să lămurească o problemă de drept de care depinde soluționarea corectă a acelei cauze.