Sindicaliștii din Educație au avut luni, o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, unde au discutat despre nevoia elaborării unei noi Legi a educaţiei naţionale, despre programele şcolare învechite, subfinanţarea sistemului și despre salarizarea angajaţilor din educaţie. După negocierile purtate cu prim-ministrul, sindicaliștii din Educație s-au ales cu promisiunea ca salariile profesorilor să fie mărite cu 25-30% până în martie 2018, în două etape: 1 ianuarie și 1 martie.
Legat de sporurile pentru doctorat, în funcție de banii rămași de la rectificarea bugetară, o decizie în acest sens va fi luată abia în luna noiembrie. În ceea ce privește modul în care se fac angajările în sistemul de învățământ universitar, sindicaliștii din Educație au convenit alături de Mihai Tudose aspura unei formule simplificate de a face angajări.