Schimbându-ți reședința fiscală, nu mai ești obligat să plătești anumite taxe, contribuții și impozite în România. Află cum poți face asta!

de Stiri Buzau Media

taxe-impoziteCetățenii români domiciliați în România, care lucrează sau locuiesc în Italia, sunt considerați rezidenți fiscali în țară, dacă nu anunță Fiscul că au și-au mutat domiciliul fiscal, astfel că orice venit obținut de ei este impozitat de statul român, conform regulilor fiscale aplicabile pe teritoriul României. Pentru a nu mai plăti taxe, impozite sau contribuții în țară, românii plecați în străinătate trebuie să-și modifice rezidența fiscală, procedura fiind actualizată recent.

În Monitorul Oficial numărul 577 din 29 iulie 2016 a apărut Ordinul MFP nr. 1.099/2016 ce stabilește condițiile și procedurile prin care o persoană cu cetățenie română își poate schimba reședința fiscală. Actul normativ înlocuiește Ordinul MFP nr. 74/2012 și  aduce modificări legate de modul de depunere al formularelor, condițiile pe baza cărora se stabilește rezidența fiscală și actualizări ale formularelor necesare.

Cum poți scăpa de plata unor taxe și contribuții în România? Schimbându-ți reședința fiscală

Un cetățean român ce are venituri în Italia poate evita plata unor taxe și contribuții în România, dacă își modifică rezidența fiscală, astfel încât să plătească taxe doar pe teritoriul Italiei.

Concret, prin modificarea reședinței fiscale, românii stabiliți în Italia pot scăpa de plata unor taxe precum contribuția de asigurări sociale de sănătate, contribuția de asigurări sociale, dar și diverse impozite pentru următoarele categorii de venituri realizate în străinătate:

  • din activități independente (producție, comerț, prestări servicii, venituri din profesii liberale, venituri din drepturi de proprietate intelectuală);
  • din salarii plătite pentru activitatea desfășurată în străinătate de către sau în numele unui angajator rezident în România;
  • din cedarea folosinței bunurilor (mobile și imobile);
  • din investiții (dividende, dobânzi, titluri de valoare);
  • din pensii;
  • din activități agricole, silvicultură și piscicultură;
  • din premii și din jocuri de noroc;
  • din transferul proprietăților imobiliare.

Principalele elemente care sunt luate în considerare pentru stabilirea rezidenței unei persoane fizice care părăsește România sunt:

  • domiciliul din România;
  • centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;
  • pleacă din România pentru o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive;
  • locuința permanentă din România a persoanei fizice, locuință ce poate fi în proprietate sau închiriată.

Pe lângă aceste elemente principale, se mai pot lua în calcul pentru stabilirea rezidenței și alte elemente, cum ar fi:

  • autovehicule înregistrate în România/Italia;
  • permis de conducere emis de autoritățile din România/Italia;
  • pașaport emis de autoritățile din România/Italia;
  • persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale din România/Italia în toată perioada în care stă în Italia/România;
  • persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România/Italia în toată perioada în care stă în Italia/România.

Pentru a se putea stabili rezidența fiscală, conform articolului 59 din Codul fiscal, cetățenii români ce pleacă din țară pentru o perioadă mai mare de 183 de zile au obligația să înregistreze cu 30 de zile înainte de plecarea din România formularul “Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”. Acest formular se completează în două exemplare, unul dintre ele se transmite personal sau prin împuternicit, prin poștă cu confirmare de primire sau se depune la registratura organului fiscal competent, iar cel de-al doilea exemplar este păstrat de persoana fizică în cauză. O noutate este faptul că, în curând, aceste chestionare se vor putea depune online. În urma depunerii electronice, se va elibera o recipisă care va constitui dovada depunerii acestor documente.

După depunerea acestui formular, organul fiscal analizează îndeplinirea condițiilor de rezidență, luând în considerare chestionarul, dar și alte documente atașate, precum șicertficatul de rezidență emis de autoritatea fiscală italiană (dacă este cazul). În urma analizei, organul fiscal competent stabilește dacă persoana își păstrează rezidența în România sau este o persoană fizică nerezidentă în România și în termen de 15 ziletransmite persoanei “Notificarea privind îndeplinirea condițiilor de rezidență potrivit prevederilor art. 7 și art. 59 din Codul fiscal sau ale Convenției de evitare a dublei impuneri, încheiată între România și Italia, de către persoana fizică plecată din România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile” și stabilește dacă persoana are obligație fiscală integrală în România sau va fi scoasă/menținută din/în evidențele fiscale. În cazul obligației fiscale integrale, persoana rezidentă este supusă în continuare impozitului pe venit pentru veniturile obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara ei.

Aceste notificări vor fi completate, semnate și eliberate în trei exemplare de către organul fiscal competent. Un exemplar se transmite persoanei fizice direct (prin poștă sau prin mijloace electronice), un exemplar rămâne la dosarul fiscal al contribuabilului, iar ultimul exemplar se arhivează la organul fiscal competent care a emis notificarea.

La cererea persoanei fizice organul fiscal competent va elibera o copie certificată a respectivei notificări, cu mențiunea “DUPLICAT”.

Ce se întâmplă dacă o persoană are rezidență atât în România, cât și în Italia?

În cazul în care o persoană este rezidentă atât în România, cât și în Italia, rezidența se stabilește ținând cont de următoarele criterii:

  • o persoană este considerată rezidentă numai a statului în care are domiciliul, respectiv locuința permanentă;
  • dacă acea persoană deține o locuință permanentă în ambele state, ea este considerată rezidentă numai a statului în care își are centrul intereselor vitale, respectiv în statul cu care relațiile sale personale și economice sunt mai apropiate;
  • dacă nu se poate determina statul în care respectiva persoană își are centrul intereselor vitale sau dacă acea persoană nu deține o locuință în niciunul din state, se consideră că este rezidentă a statului în care locuiește frecvent;
  • dacă acea persoană locuiește în mod obișnuit în ambele state sau nu locuiește în niciunul dintre ele, se va considera că persoana respectivă este rezidentă a statului a cărei cetățenie o are;
  • dacă persoana are cetățenia ambelor state sau nu are cetățenia niciuneia dintre ele, autoritățile competente ale celor două state vor rezolva această situație potrivit articolului 27 – “Procedura amiabilă” din Convenția semnată în anul 1977 între guvernul României și guvernul Italiei pentru evitarea dublei impuneri.

Dacă o persoană părăsește România definitiv și nu mai are domiciliu în țara noastră, rezidența obținută în alt stat nu va fi afectată de revenirile ocazionale în România.

Excepție de la aceste reguli fac cetățenii români care lucrează în Italia ca funcționari sau angajați ai statului român în Italia, ei nefiind nevoiți să completeze formularul „Chestionar pentru stabilirea rezidenței  fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”.

avocatnet.ro