Boboteaza sau Epifania este sărbătorită la 6 ianuarie de către Biserica ortodoxă şi catolică. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În greceşte, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi.
Biblia îl menţionează pe Ioan Botezătorul, considerat de creştini că inaintemergatorul lui Iisus Hristos, care ar fi propovăduit venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăinţă. Îmbrăcămintea pustnicului Ioan era foarte simplă, făcută din blană de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Icoanele au păstrat de-a lungul timpului această imagine, înfăţişându-ni-l pe Botezator cu părul şi barbă lungi. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim şi din întreagă Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i ascultă cuvintele şi mai ales pentru a fi botezaţi de el în răul Iordan.
Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-şi spovedească păcatele şi să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar „cel ce va veni după el” (în tradiţia creştină: Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. Despre „cel ce va veni după el”, Ioan spunea că acela este mult mai mare şi mai puternic decât el.
Evanghelia relatează că şi Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spală păcatul lumii”. Conform acestei relatări, ieşind din apă Iordanului, Iisus ar fi spus „cerurile s-au deschis şi duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se că un porumbel şi venind peste el. Şi glas din ceruri zicând : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei, 3: 16-17).
Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creştini. De obicei, în această perioada este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”.
În localităţile aşezate pe malul unui rău, pe malul Dunării sau pe ţărmul marii, se obişnuieşte că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apă foarte rece, uneori chiar îngheţată, după care sar câţiva flăcăi curajoşi pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoţii fac agheasmă (apă sfinţită), cu care „botează” apele, oamenii, animalele şi casele. Înainte de regimul comunist, această datină există şi la Bucureşti, Patriarhul coborând Calea Victoriei de la Palatul regal până la Dâmboviţa, unde pocăiţii, îmbrăcaţi în halaturi albe, se aruncau în apă îngheţată pentru a o ridică.
Această tradiţie face parte din multe altele în legătură cu Bobotează, încărcate de practici magice şi obiceiuri agrare preluate în creştinism din tradiţiile anterioare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei şi a focului. Bobotează este astfel şi o sărbătoare dedicată purificării naturii, şi mai ales a apelor, de forţele răului. Acum se colindă, se prevesteşte cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, căpătând puteri neobişnuite. Peste obiceiurile creştine ortodoxe de sfinţire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus şi multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor şi a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoţite de tot felul de strigături şi zgomote. Toate acestea au în general un rol de curăţire şi de îndepărtare a răului. Tradiţia ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu.
Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasă întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.
La români în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.
La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă că să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul.
Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţă ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forţă la rău, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un rău.
Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.
Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă.
Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărită în acel an, spune tradiţia populară.
