Stiri Buzau media | Aici gasesti ultimele stiri din Buzău. Vezi mai jos ultimele stiri din Buzau din categoria RELIGIE
Una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, este prăznuită în 15 august.…
Schimbarea la Faţă a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob…
La 27 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte cu fastul meritat pe Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi, ocrotitorul medicilor şi…
Postul Adormirii Maicii Domnului începe de obicei pe 1 august şi are o durată de două săptămâni (1-15 august). Lăsata…
Sfântul Slăvit Proroc Ilie Tesviteanul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 iulie. Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, nu…
Panteliile sunt surorile Sfântului Ilie și reprezintă un punct culminant al sărbătorilor de vară. Sunt sărbătorite de două ori, cu…
Calendarul ortodox îl pomenește pe Cuviosul Sisoe cel Mare la 6 iulie. Suntem obișnuiți mai mult cu expresia „Sfinte Sisoe!”,…
Pe lângă faptul că ne prilejuiește încă un pas către înălțarea spirituală, curățenia sufletească și trupească, Postul Sfinţilor Apostoli Petru…
În fiecare an, în prima zi după Rusalii, Biserica ortodoxă sărbătoreşte Sfânta Treime. Această sărbătoare a fost aşezată imediat…
Duminică, 19 iunie, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, creştin-ortodocşii comemorează Pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor lui Iisus. În…
Sâmbătă, 18 iunie, în ajunul sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt (Duminica Rusaliilor) sunt orânduiți „Moșii de vară”, sărbatoare dedicată pomenirii generale…
Înălţarea Domnului sau Ispasul, cum mai este numită în popor, se sărbătoreşte, în fiecare an, la 40 de zile de…
Sign in to your account