Sfântul Benedict este întemeietorul ordinului creștin al călugărilor benedictini, sfânt patron al Europei și al tinerilor studioși. Este venerat de toate bisericile creștine care recunosc cultul sfinților. Este considerat de către catolici și de către ortodocși drept patriarh al călugărilor din Occident, din cauza regulei care a avut un impact major asupra monahismului occidental și chiar asupra civilizației europene medievale. Deseori este reprezentat în îmbrăcăminte de benedictin, cu o crosă de abate, precum și cu o carte.
Sfântul Benedict s-a născut în Nursia, o provincie a Italiei, în anul 480 după Hristos, din părinți slăviți și foarte bogați. Primește tunderea în monahism de la monahul Roman. Se retrage într-un munte stâncos unde va rămâne într-o peșteră timp de peste trei ani. Sfântul Benedict din Nursia avea duhul vederii, al vindecărilor, al scoaterii demonilor, al învierii morților; el se înfățișa unora la mari distanțe pe față; iar altora le apărea în vis. Odată Sfântul Benedict a văzut cu duhul că paharul cu vin care i se pusese înainte este otrăvit. Când l-a însemnat deasupra cu semnul sfintei cruci, paharul s-a spart în bucăți.
A întemeiat douăsprezece mănăstiri, în care a așezat câte doisprezece monahi în fiecare. A întemeiat rânduiala monahală a Benedicținilor, ordin care există și astăzi în Biserica Romano-Catolică. Cuviosul Benedict și-a profețit sfârșitul cu șase zile înainte de a muri – a poruncit să i se deschidă groapa, a chemat obștea și după ce a sfătuit-o și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Viața Sfântului Benedict a fost scrisă de Sfântul Grigorie cel Mare sau Dialogul după mărturiile celor patru ucenici ai acestuia: Constantin, Valentin, Simplicius și Onorat. Părți din moaștele Sfântului Benedict se află la Mănăstirea Casino și la Mănăstirea Fleury din Franța.
