La 20 aprilie calendarul ortodox pomenește pe Sfântul Teotim, episcopul Tomisului, numit și Teotim I, “scitul“ sau “filosoful“. Acest sfânt daco-roman, originar din Dacia Pontică, a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și la începutul celui următor, păstorind cetatea de la Marea Neagră, în jurul anilor 380 – 395. Detalii despre viața sa ne-au rămas din scrierile unor importanți autori ce au trăit în perioada sa. Astfel, Fericitul Ieronim îl menționează pe la anul 392 cu titulatura de „Scythiae Tomorum episcopus”.
Despre Sfântul Teotim I, istoricul bisericesc Sozomen scria că ducea o viață ascetică, purta plete lungi și se bucura de calificativul de „filosof”. Sfântul Teotim poseda și practica într-adevar acea „monastică philosophia”. Dar, el nu a fost numai educat în filosofia monahală, care presupunea a iubi și a practica înțelepciunea trăirii monahale, adică „asceza”, ci și în cultura și filosofia greacă. Un alt scriitor creștin, Socrate, spunea despre Sfântul Teotim că „era cunoscut de toți – împărați, episcopi, călugări, credincioși și barbari – pentru evlavia și corectitudinea vieții sale”.
Despre episcopul de Tomis auzise chiar împăratul bizantin Arcadie, datorită prieteniei legate cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Din scaunul arhieresc al Constantinopolului, marele ierarh îi trimitea lui Teotim călugări misionari „pentru nomazii sciti de la Istru“, probabil la cererea acestuia. În anul 400, Sfântul Teotim lua parte la un sinod local din Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur împotriva învățăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. Aprecierea de care se bucura ierarhul tomitan în rândul celorlalți episcopi reiese și din faptul că, în lista celor care semnau documentele sinodului, Teotim era menționat pe primul loc.
Invocarea numelui Sfântului Teotim al Tomisului – la lucrările Sinodului IV ecumenic (Calcedon, 451) – ca autoritate a dreptei credințe, constituie însă pentru noi, romanii, o mărturie de mare preț privind izvoarele ortodoxiei românești în creștinismul daco-roman.
