Conferința “Zilele medicale ale Râmnicului” debutează astăzi. La eveniment vor fi prezenți lectori și oameni de succes din domeniul medical

de Stiri Buzau Media

Eveniment medical de marcă, la Rm. Sărat, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2019. Conferința “Zilele medicale ale Râmnicului”, organizată în premieră în Rm. Sărat, va reuni atât medici rezidenți, specialiști și medici primari din diverse specialități medico-chirurgicale, cât și asistenți medicali și studenți la medicină. Integrarea metodelor moderne de tratament în practică curentă, formarea și dezvoltarea profesională a medicilor şi asistentelor medicale în diverse specializări și promovarea inițiativelor de cercetare pentru comunitatea medicală și publicul larg, dar și promovarea imaginii Spitalului Municipal Râmnicu Sărat sunt principalele subiecte de dezbatere din cadrul evenimentului.

Tema manifestării o reprezintă Abordarea Multidisciplinară și Interdisciplinară a Pacientului. Prezentările științifice vor fi de interes major pentru multiple specialități și vor aduce un plus de inovație în actualizarea cunoștințelor medicilor în diverse domenii.

La eveniment vor fi prezenți lectori și oameni de succes din domeniul medical, care le vor împărtăși participanților din experiența lor clinică, la catedră sau chiar administrativă.

Evenimentul este organizat de Spitalul Municipal Rm. Sărat în parteneriat cu Primăria Rm. Sărat și Colegiul Medicilor din Buzău. Parteneri ai conferinței sunt și Asociația Medicală Română, Societatea de Chirurgie Generală din România,
Societatea Chirurgilor Palestinieni și Patronatul Medicilor de familie din județul Buzău.

Spitalul Râmnicu Sărat, gazda primei ediții a Congresului pe teme medicale „ZILELE MEDICALE ALE RÂMNICULUI”, a început să funcționeze la 1 octombrie 1863, cu 15 paturi, ca urmare a mutării reședinței de județ de la Focșanii Munteni, la Râmnicu Sărat (martie 1862), spitalul fiind administrat de o comisie formată din: prefect, președintele municipalității, medicul primar al districtului și cel al orașului. Interesant este faptul că, în anul proclamării Regatului României (1881), cu privire la spitalul județean, se semnala că era nevoie urgentă de mobilier şi lenjerie, construirea unui local corespunzător, spațiul închiriat fiind în cea mai deplorabilă stare, (în acest sens, construcția unui nou edificiu pentru spital a început în primăvara lui 1886, fiind finalizată în 1887). Pentru perioada 1880 – 1885, este documentat faptul că spitalul avea 20 de paturi, în 1887 numărul acestora crescuse la 30, în 1889 la 35, iar din 1895 este documentat că avea 40 de paturi, lucru care se menține până în anul 1911. În 1943 funcționau aici trei secții, cu un total de 95 de paturi, după ce, în 1937, primise prin transfer și secțiile Spitalului „Bagdat” (înființat în 1834). În timpul Republicii Populare Române instituția a căpătat titulatura de spital raional, din 1968, până în 1994, a fost spital orășenesc, iar de atunci, până în prezent denumirea oficială este Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.