Spitalul din Nehoiu va fi transformat în unitate Covid

de Stiri Buzau Media

 

Spitalul Orășenesc Nehoiu va fi transformat în spital COVID. Autoritățile buzoiene au luat această măsură în contextul exploziei de cazuri COVID și a faptului că în Spitalul Județean și Spitalul Municipal Râmnicu Sărat toate locurile destinate acestei afecțiuni sunt deja ocupate.

La Spitalul Nehoiu ar urma să fie amenajate 45 de paturi pentru bolnavii COVID, acolo urmând a fi tratate doar cazurile ușoare și medii, nu critice, deoarece unitatea nu are medic epidemiolog, infecționist și nici  pneumolog, specializări esențiale în tratarea bolnavilor cu coronavirus. Astfel, spitalul va fi închis pentru bolnavii diagnosticați cu alte afecțiuni decât COVID. Aceștia vor avea la dispoziție doar Ambulatoriul de specialitate.

Autoritățile buzoiene luaseră în calcul și o altă opțiune, pentru tratarea bolnavilor cu Covid 19, în condițiile în care Spitalul din Nehoiu se află la o distanță de 60 de kilometri de Buzău. Este vorba despre internarea pacienților cu coronavirus la Spitalul CFR din muncipiul Buzău. Această idée a fost însă abandonată deoarece în Spitalul CFR nu pot fi tratate decât cazurile ușoare, care, în mod normal, pot fi îngrijite la domiciliu.

Propunerea de transformare a Spitalului Nehoiu în spital COVID va fi transmisă Ministerului Sănătății, spre aprobare.

 

Știri despre: , ,