Cel mai aşteptat meci al toamnei pentru Stejarul. Sîmbătă, de la ora 12.00, pe stadionul din Parcul Tineretului, două dintre cele mai bune formaţii din Divizia Naţională de Seniori la rugby, Stejarul şi CS Năvodari vor sta faţă în faţă în meciul care va opune formaţiile aflate pe locurile 3, respectiv 1 în campionat şi care se află în luptă directă pentru ocuparea uneia dintre primele două poziţii. Cele două echipe şi-au disputat supremaţia şi în sezonul de primăvară, în Cupa României, cînd cîştig de cauză au avut buzoienii, învingători cu 21-14 şi cîştigători ai trofeului, faza D.N.S. Sîmbătă, evident, miza va fi alta, punctele puse în joc, iar calculele hîrtiei indică, de data aceasta, drept favorită, echipa constănţeană. În timp ce Stejarul a pierdut mai mulţi jucători importanţi de la ultimul meci direct, în frunte cu căpitanul de atunci al echipei, Mădălin Baraulea, transferat la Dinamo şi se confruntă cu o situaţie financiară precară, CS Năvodari s-a întărit serios în vară, graţie şi bugetului pe care îl are la dispoziţie, cel mai mare din campionat. Asta nu înseamnă că în tabăra buzoiană optimismul nu este la cote înalte. “Eu sper să cîştigăm, avem dorinţa şi putinţa să facem lucrul acesta, tratăm fiecare meci foarte serios, singura noastră scăpare după un an de zile a fost cel cu Suceava, sperăm să nu se mai repete şi cu toţii ne dorim victoria sîmbătă”, a spus preşedintele Vasile Niţă, completat de antrenorul Costică Merşoiu: „Dacă jucăm cel puţin la fel de bine cum am jucat cu Bîrladul, eu spun că n-avem cum să nu-i batem! Îmi doresc să facem un meci bun, ştim că este un joc foarte greu, pe care noi sperăm să-l cîştigăm. Le stă în putere băieţilor şi dacă practică jocul pe care îl practicăm noi de obicei, n-avem cum să nu câştigăm!”.