Echipa feminină de handbal se întoarce în campionat după 3 săptămâni de pauză. La revenirea în competiţie, elevele lui Romeo Ilie au parte de un adversar extrem de facil, penultima clasată, Spartac Bucureşti, formaţie pe care echipa buzoiană a învins-o mereu în ultimele sezoane, nu de puţine ori şi la scor. Diferenţa de valoare dintre cele două echipe este uriaşă, iar SCM Gloria va contabiliza la sfârşitul celor 60 de minute cea de-a 23-a victorie consecutivă în toate atâtea partide disputate de la începutul campionatului. Întâlnirea dintre Spartac Bucureşti şi SCM Gloria se joacă de la ora 18.30, în Sala Iris din Capitală.