Două penalty-uri au făcut diferenţa: Miercurea Ciuc – Olimpia 3-1

de Stiri Buzau Media

faza-olimpia-9Comportare peste aşteptări pentru Olimpia Rm. Sărat, vineri după-amiază, la Miercurea Ciuc, în meciul cu Csikszereda, care a deschis etapa a 12-a din Seria I a Ligii a 3-a. Rîmnicenii au oferit o replică solidă liderului neînvins al seriei, dar în final au părăsit terenul învinşi, diferenţa făcînd-o cele două penalty-uri dictate împotriva lor, dar şi omul în minus cu care au fost nevoiţi să joace din minutul 64. La pauză, scorul a fost egal, 1-1. Olimpia a marcat prima, în minutul 37, prin căpitanul Ionuţ Roman, însă ciucanii au egalat cu un minut înainte de pauză, după un penalty transformat de golgeterul Bajko Barna. Acelaşi Barna a marcat din nou şi tot din penalty, în minutul 68, iar veteranul Robert Ilyeş, fostul jucător al Rapidului, a închis tabela în minutul 80, scor final 3-1. Vinerea viitoare, în următoarea etapă, a 13-a, rîmnicenii vor evolua pe teren propriu cu Aerostar Bacău.