Final de gală: HM Buzău – Dinamo, duminică, ora 11.00, la Sala Sporturilor!

de Stiri Buzau Media

 

echipa-hmHandbal Municipal îşi încheie duminică, la Sala Sporturilor, de la ora 11.00, evoluţiile oficiale din acest an. Echipa buzoiană are parte la ultima reprezentaţie din 2016 de un adversar de gală, Dinamo Bucureşti, în fapt un veritabil derby, între ocupantele locurilor 2, respectiv 3. Cele două au avut un parcurs asemănător pînă în prezent, cu cîte o singură înfrîngere în primele 8 etape, ambele cedînd la diferenţe mari de scor în faţa liderului Rapid Bucureşti. De aici însă, asemănările de despart. Înfiinţată în această vară, Dinamo contează pe un buget considerabil şi, ca atare, şi pe un lot şi numeros, şi foarte valoros, din care nu lipsesc nume precum Ramona Farcău sau Irinţa Şuţka, iar pe bancă este Nicoleta Alexandrescu, fosta jucătoare a echipei buzoiene şi antrenor federal. De partea cealaltă, cu doar 10 jucătoare în lot, şi acelea neplătite din luna iunie, Handbal Municipal speră să dea lovitura. Fetele mizează foarte mult şi pe sprijinul publicului, invitat să vină în număr cît mai mare la meciul de duminică, de la ora 11.00, intrarea fiind liberă.