Handbal Municipal a disputat nu mai puţin de 3 meciuri de verificare în cadrul Cupei Municipiului Piteşti, turneu amical organizat de SCM Piteşti, la sfârşitul săptămânii trecute şi la care au mai fost invitate CSM Slatina şi Activ Plopeni. Handbalistele buzoience au învins în prima partidă, scor 32-31 echipa gazdă şi tot în aceeaşi zi, vineri, au jucat şi al doilea meci, împotriva celor de la CSM Slatina, de care au fost însă învinse categoric, la o diferenţă de 9 goluri. Şi-au revenit însă în meciul 3, câştigat la pas în faţa lui Activ Plopeni, rezultate în urma cărora echipa buzoiană a terminat competiţia pe locul 2, după echipa din Slatina. Sâmbătă, în primul meci oficial al anului, Handbal Municipal va juca în deplasare cu CSU Tîrgovişte, prima etapă a returului Diviziei A.