Gloria intră în linie dreaptă cu pregătirea sezonului de primăvară. Miercuri, de la ora 11.30, fotbaliştii buzoieni susţin pe stadionul din Crîng penultimul meci amical din această perioadă, urmînd să întîlnească formaţia de Liga a 3-a CS Afumaţi. Pentru acest joc, antrenorul Viorel Ion a anunţat că intenţionează să folosească cel mai bun „11”, pentru că nu mai este timp de experimente şi de jucători în probe. Echipa buzoiană a mai stabilit un ultim meci de verificare pentru sîmbătă, tot în Crîng şi tot împotriva unei echipe din cel de-al treilea eşalon, Sporting Tr. Măgurele.