În pas de defilare: H.M. Buzău – CSU Tîrgovişte 40-18

de Stiri Buzau Media

Mai multe obiective atinse de Handbal Municipal cu ocazia meciului împotriva celor de la CSU Tîrgovişte, disputat duminică seară, în Sala Sporturilor, în etapa a 18-a a Diviziei A. În primul rînd au fost cele 3 puncte, obligatorii în faţa uneia dintre cele mai slabe echipe din serie, un spectacol pe gustul celor aproximativ 1.000 de spectatori prezenţi în tribune şi nu în ultimul rînd refacerea moralului afectat de eşecul neprevăzut de la Piatra Neamţ. Cu doar 10 jucătoare în lot, din care 3 portăriţe, Roxana Tabarcea fiind şi de data aceasta menajată, Handbal Municipal n-a avut nici o clipă emoţii, iar partida a curs într-un singur sens, către poarta oaspetelor. Golurile au picat cu nemiluita şi faţa unei formaţii fără reacţie, iar experimentatele Cristina Clisu şi Anca Ionescu au dat recital, cu 12, respectiv 10 goluri, mai mult de jumătate din totalul reuşitelor gazdelor. Scorul final, 40-18, spune totul despre ceea ce a fost în teren. Pentru Handbal Municipal urmează o pauză de 3 săptămîni, campionatul fiind întrerupt, iar la revenirea în competiţie, pe 26 martie, echipa buzoiană va avea parte de un prim şoc: deplasare pe terenul liderului, Rapid Bucureşti!

 

Știri despre: