Sprintera Marina Baboi își apără titlurile, la Campionatele Naționale de Seniori

de Stiri Buzau Media

Stadionul ,,Nicolae Dobrin” din Pitești găzduiește în 30 și 31 iulie 2019, o nouă ediție a Campionatelor Naționale de atletism pentru seniori. Organizată de către Federația Română de Atletism, competiția va reuni la start tot ceea ce are mai valoros atletismul din țara noastră la acest moment. La această competiție participă și atleta noastră Marina Baboi, care va încerca să-și apere titlurile de campioană. ,,Campionatele Naționale de Seniori, cea mai importantă întrecere internă a sezonului începe (…), iar eu sunt gata să-mi apăr titlurile”, a declarat recent Marina Baboi, pe pagina sa de Facebook. Pentru sprintera buzoiană urmează Cupa Europei pe Echipe – Prima Ligă, competiție ce va avea loc în Norvegia în perioada 8-10 august și Campionatul Balcanic de Seniori din 2-4 septembrie din Bulgaria. După ce în iarnă a fost prezentă pentru prima dată la o ediție a Campionatelor Europene de atletism în sală pentru seniori, de la Glasgow, și după ce a evoluat cu success la Campionatele Internaționale de Atletism ale României, sprintera buzoiană a participat în perioada 11-14 iulie la Gavle, în Suedia, la Campionatul European U23 din Suedia, acolo  unde s-a calificat în finala probei de 200m și în semifinalele probelor de 100m si ștafetă 4x100m. Marina este una dintre sportivele de viitor ale atletismului românesc și nu numai. Este legitimată la SCM Gloria Buzău și se pregătește sub îndrumarea antrenoarei Doina Voinea.