Fostul internaţional Florin Tatu (33 de ani), prezent în 2003 la Cupa Mondială din Australia şi multiplu campion naţional cu Steaua Bucureşti a fost convins să evolueze în sezonul viitor pentru Stejarul. Totodată, la echipa buzoiană va ajunge şi un alt fost internaţional, veteranul ex-stelist Mădălin Baraulea (35 de ani). Cei doi întregesc o listă de transferuri care-i mai cuprinde, pînă acum, pe Niţu, Iordan, Lăcătuş, Bulearcă şi Dumitrache. Pentru noul sezon, Stejarul are ca obiectiv principal cucerirea titlului în Divizia Naţională de Seniori, dar şi a Cupei României.