141 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA PARTIDULUI NAȚIONAL LIBERAL. PRINTRE FONDATORI, ȘI DOI BUZOIENI

de Stiri Buzau Media

pnlAstăzi, 24 mai, se împlinesc 141 de ani de la înființarea PNL, partid ce a scris istoria României interbelice. PNL a fost fondat oficial la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Tache Anastasiu,  dar și moșierii de la Buzău Gh. Vernescu și Alexandru Candiano Popescu, a pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne. Primul președinte al Partidului Național Liberal a fost Ion C. Brătianu. În 1877, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat Independența. PNL a contribuit semnificativ la dezvoltarea și reformarea societății românești, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal. PNL s-a aflat la guvernare aproape neîntrerupt între 1914 și 1919 (cu excepția perioadei martie – noiembrie 1918).

Perioada interbelică a fost una prolifică pentru România și pentru liberali, care au promovat reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislație electorală și măsuri de refacere a economiei. Liberalii s-au aflat la putere în perioada 1922-1928 (cu o mică întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și apoi în intervalul 1933-1937. PNL și-a încetat activitatea în noiembrie 1947.

Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale, în vreme ce alții au fost fortați să ia calea exilului. Timp de aproape 50 de ani, liberalii din exil, mulți dintre ei foști lideri ai studenților și tineretului PNL, au continuat să-și promoveze ideile și crezurile și au păstrat viu spiritul PNL. În 1989, după căderea comunismului, o parte dintre aceștia s-au întors în țară pentru a reorganiza și reconstrui Partidul Național Liberal, cărora li s-au alăturat personalități din țară. Printre cei care au repus bazele formațiunii liberale s-au numărat Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V.Săndulescu, precum și Radu Câmpeanu, primul președinte postcomunist al PNL.

În primele zile ale anului 1990, PNL s-a reînregistrat ca partid politic și a început o nouă etapă din existența sa politică. La Buzău, Organizația PNL  a luat ființă în 1876, iar în 1883 a dat primul primar liberal al Buzăului, Nicu Constantinescu(foto), ce a rezistat în fruntea orașului timp de 5 legislaturi. Lui i se datorează astăzi construirea în centrul orașului a  Palatului Comunal, clădirea-simbol a Buzăului. De asemenea, a asanat și a pavat oborul și a construit Bulevardul Parcului, cunoscut astăzi sub numele de Bulevardul Nicolae Bălcescu, care lega centrul orașului de  Parcul Crâng. În timpul mandatelor sale s-au construit sedii pentru mai multe școli, inclusiv pentru Liceul B.P. Hasdeu. PNL a avut la Buzău și primul organ de presă, ziarul “Liberalul” apărând din 1892 până în 1932.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns