Singurul farmacist din Brăila, Ion Bobaru, care prepară cu mâna lui leacuri unicat de pe vremea bunicilor, a prezentat publicului larg un medicament natural revoluţionar antiîmbătrânire, fiind considerat o adevărată mină de antioxidanţi: TESCOVINĂ!
În popor, acesteia i se mai spune şi boască sau boştină şi care reprezintă acele resturi de pulpă, samburi şi coji de struguri rămase după prepararea vinului, potrivit stiripesurse.ro. ”Puţini sunt cei care ştiu că tescovină este, de fapt, cel mai important produs obţinut din struguri. Unii o folosesc pentru prepararea ţuicii, dar cei mai mulţi o dau că hrană la animale sau o aruncă. Coajă, pulpă şi sâmburii strugurilor de culoare închisă au cel mai ridicat conţinut de resveratrol, cel mai puternic antioxidant descoperit de cercetători. În vinul roşu trece doar 10% din resveratrol, restul de 90% rămâne în tescovină şi este aruncat”, spune Ion Bobaru.
Potrivit specialiştilor, resveratrolul este cel mai puternic antioxidant. Este mai puternic de 4-5 ori decât betacarotenul, de 50 de ori decât Vitamina E şi de 20 de ori decât Vitamina C. Resveratrolul îndepărtează din organism radicalii liberi, normalizează nivelul de lichide în sânge, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, arterele rămânând elastice, scade nivelul colesterolului rău şi creşte nivelul celui bun. De asemenea, resveratrolul are un puternic efect antiinflamator şi antibacterian, menţine fermitatea pielii, elasticitatea, împiedică îmbătrânirea prematură, îmbunătăţeşte capacitatea memoriei, creşte imunitatea organismului împotriva stresului, scade nivelul de glicemie şi îmbunătăţeşte vederea.
Pasionat de leacuri şi reţete naturale pe care ţine să le prepare cu mâna lui în propria farmacie din Brăila şi apoi să le recomande cu încredere tuturor celor interesaţi, farmacistul Ion Bobaru a dezvăluit ce secrete ascunde banală tescovină şi cum poate fi ea folositoare omului pentru încetinirea procesului de îmbătrânire. ”Îmbătrânirea este un fenomen oxidativ. Noi îmbătrânim din cauza acestor fenomene oxidative, care sunt, de fapt, nişte reacţii chimice. S-a demonstrat că resveratrolul din tescovină ar bloca fenomenele oxidative şi ar împiedică îmbătrânirea. Îmbătrânirea se adresează atât părţii interne a organismului, cât şi celei externe. Cel mai bine observi omul când îmbătrâneşte după pielea fetei”, explică farmacistul.
Farmacistul Bobaru recomandă pentru această reţeta strugurii roşii sau negri, ţinând cont că aceştia sunt mai rezistenţi la boli şi la dăunători, motiv pentru care pe ei nu sunt folosite tratamente fitosanitare, că în cazul soiurilor nobile. ”Procedeul este simplu: se separă mustul de coajă şi de seminţe, se presează foarte bine tescovină să nu mai rămână must sau vin în ea şi se usucă. Locuri de uscare le are şi cel de la bloc, pe un mic balcon, şi cel de la casă, pe o veranda. Uscarea are un rol foarte important, trebuie uscată în strat subţire, în spaţii aerisite, răscolită zi de zi, că să nu mucegăiască. Uscarea naturală nu-i suficientă, pentru că, oricât s-ar usca, seminţele şi cojile de tescovină mai au o aşa-numită umiditate reziduală. Se continuă uscarea la un aragaz, cu uşa bucătăriei între-deschisă, exact cum se usucă bucăţile de pâine pentru pesmet. După ce se usucă, tescovină se râşneşte printr-o râşnită de cafea. Pulberea obţinută se consumă că atare o linguriţă înainte de masă, de trei ori pe zi, luată cu un suc natural sau cu puţină miere. Este un aport de antioxidanţi contra îmbătrânirii de excepţie”, spune farmacistul Bobaru.
Tescovină se mai poate folosi că infuzie, pentru că ajută la tratarea depresiei şi a nevrozelor. Este recomandată, de asemenea, persoanelor în vârstă, cu pierderi de memorie. ”Se pun 40 de grame de pulbere, două linguri, într-un litru de apă şi se fierb jumătate de ora. Ceaiul se lasă la decantat un sfert de ora, apoi se strecoară. Se bea câte o cană de ceai călduţ, înainte de fiecare masă”, spune farmacistul. Împotriva alergiilor de orice natură, pentru detoxifierea organismului, regenerarea ţesuturilor, în lupta cu obezitatea şi că tratament după bolile infecţioase, farmacistul recomandă un preparat mai concentrat decât infuzia, decoctul de tescovină. ”Este un preparat mai concentrat decât infuzia, iar doză recomandată este de 30-40 picături pe zi. Se prepară astfel: la o cană cu apă de 250 ml se pun două linguri de tescovină uscată. Se fierbe la foc mic un sfert de ora, completând treptat apă care se evaporă. După răcire, se ţine în frigider cel mult două săptămâni”, explică farmacistul. Pentru persoanele care suferă de reumatism, osteoporoză şi spondiloză, farmacistul recomandă băi cu infuzie de tescovină: ”În apă din cadă se pune un amestec concentrat obţinut din fierberea a 250 grame de tescovină uscată în trei litri de apă, timp de 5 minute. Timp de două săptămâni, cu pauze de o zi, se face o baie, care durează aproximativ 15 minute. Băile se recomandă şi pentru a redă elasticitatea pielii, având în vedere că tescovină îndepărtează celulita şi vergeturile”.
Tescovina combinată cu argilă poate fi folosită pentru calmarea durerilor provocate de artroze, varice, contuzii, întinderi musculare. ”Tescovină uscată, mărunţită foarte fin, se amestecă cu argilă şi ceai de troscot până la obţinerea unei paşte, care se întinde pe o fâşie de tifon şi se aplică pe zona afectată, fără a bandajă strâns. Pentru un efect maxim, cataplasmă se ţine cel puţin 30 de minute, timp în care este strict interzis efortul fizic”, afirmă Bobaru. Farmacistul brăilean mai spune că, de asemenea, se pot obţine foarte uşor în casă şi creme cosmetice pe baza de tescovină. ”Se pun la macerat două linguri de tescovină cu alcool de concentraţie 70-80 grade. Se lasă zece zile, agitându-se din când în când. După zece zile, se filtrează şi tinctura aceea se pune la baie de aburi, unde se lasă să se evapore alcoolul, până când rămâne la fundul vasului un extract moale de consistentă siropos, că mierea. Acest extract se poate încorpora foarte uşor într-o crema pe care doamnele o folosesc zilnic, care li se potriveşte. Se obţine o crema antiimbatranire, recomandată după 40 de ani. Noi continuăm procedura în farmacie şi avem un produs finit antiimbatranire. Pentru cei care nu au timp, nu au experienţă, preparatele acestea le pot găsi în Farmacia Faltis”, recomandă farmacistul. Extractul obţinut se mai poate încorpora în unt topit sau lanolină, care se găseşte în farmacii, şi folosit cu încredere şi în tratarea rănilor şi a arsurilor, scrieexpunere.com.
Farmacistul Ion Bobaru este pus la curent şi cu termenii noi din cosmetică, cum ar fi peelingul, definit că un procedeu de îndepărtare a celulelor moarte şi a excesului de sebum. ”La modă este peelingul cosmetic. Acum există peeling cu laser, care e destul de dur, cu zeamă de lămâie, care este acid. Eu va recomand un peeling din seminţe de struguri albi râşnite şi rădăcina de tătăneasă. Pulberea această se amestecă apoi cu un piure, un terci din dovleac fiert. Este un produs pe care femeile şi-l pot face uşor în casă. Se iau o linguriţă de rădăcina de tătăneasă şi cu o linguriţă de seminţe de struguri albi şi se râşnesc până se fac pulbere. Se fierb apoi câteva cubuleţe de dovleac şi se fac piure. Pulberea obţinută se pune în acest piure împreună cu câteva picături de miere de albine şi ulei de măsline. Se amestecă până se obţine o pastă. Cu acest produs abraziv se curată faţă de pielea îmbătrânita şi vergeturi. O să vedeţi ce uşoară şi catifelată va fi pielea după aceea”, mai spune Bobaru. Farmacistul brăilean avertizează, însă, că nu tot ceea ce există acum pe internet că leacuri şi reţete miraculoase trebuie aplicat acasă, pentru că unele dintre acestea pot fi periculoase pentru sănătate.
Sursă CYD.ro .