VIN PLOILE !

de Stiri Buzau Media
furtuna_ploaie

furtuna_ploaieSe strică vremea. Meteorologii anunță o săptămână plină de precipitații și temperaturi în scădere dramatică față de cele cu care ne-am confruntat în ultimele zile.

Meteorologii anunță că în  intervalul 16 august ora 23.00 – 18 august ora 23.00, se va înregistra instabilitate atmosferică accentuată.  Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat şi Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în 24 de ore se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 35 – 40 l/mp. Vor fi şi căderi de grindină. În Dobrogea manifestări ale instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia din noaptea de luni spre marţi (17/18 august), mai precizează ANM.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns