Glicemia trebuie testată zilnic cel puţin odată pe zi, folosind un glucometru. Există unele semne şi simptome care ne pot sugera faptul că glicemia este mare. Atunci când glicemia a trecut de 200 mg/dl (11 mmol/L) apare gură uscată, buze uscate, dificultate uşoară la vorbire şi sete.
Dacă glicemia această mare durează mai mult de o zi va apare o creştere a volumului de urină, ce obligă pacientul să meargă mai des la baie, inclusiv noaptea. Setea va fi combătută instinctiv prin consumul unei cantităţi mai mari de apă, uneori depăşind 4-6 litri pe zi. Efectuarea unui simplu sumar de urină va arată prezenţa glucozei în urină, într-o cantitate proporţională cu durata glicemiei mari începând de la ultima urinare (de obicei peste noapte).
Persistenţa glicemiilor mari mai multe zile va duce la o deshidratare treptată a întregului organism, cu limba „prăjită”, piele uscată, reducerea forţei musculare, oboseală, scădere în greutate, vedere tulbure, scăderea uşoară a tensiunii arteriale.
Citeşte şi:
Aşa afli dacă faci diabet de tip 2
Insulină bazală de ultima generaţie pentru români
Nu reuşeşti să scapi de grăsimea de pe burtă orice ai face? Iată ce boală poate indică
Atunci când glicemia depăşeşte 300 mg/dl (16.7 mmol/L) apare senzaţie de greaţă. Dacă glicemia depăşeşte aproximativ 360 mg/dl (20 mmol/L), pe lângă greaţă mai pot apare şi vărsături. Consumul de băuturi răcoritoare pentru setea indusă de glicemia mare poate accelera procesul de deshidratare şi de apariţie a fenomenelor de greaţă şi vărsături.
Dacă nu sunt luate măsuri rapide pentru combaterea glicemiei mari, în unele cazuri simptomele pot progresa şi mai mult, anunţând apariţia cetoacidozei diabetice sau a stării hiperosmolare.
Persistenţa glicemiilor peste 300 mg/dl (16.7 mmol/L) poate duce adesea la apariţia stării hiperosmolare în diabetul zaharat de tip 2 sau a cetoacidozei diabetice în diabetul zaharat de tip 1. Frecvent ele se asociază la acelaşi pacient în proporţii variabile.
Primele simptome de alarmă sunt apariţia simptomelor de greaţă şi vărsături. Greaţă apare de obicei la glicemii peste 300 mg/dl (16.7 mmol/L), iar vărsăturile la glicemii de peste 360 mg/dl (20 mmol/L).
Setea intensă (uneori absenţa la bătrâni!) duce la consumul unor cantităţi din ce în ce mai mari de apă (peste 6 litri; poate lipsi la bătrâni!), însoţită însă de urinat des şi mult, inclusiv noaptea. Oboseală se accentuează şi încep să apară crampe musculare.
În continuare, pacientul poate avea senzaţie de lipsa de aer, motiv pentru care trage aer în piept adânc la fiecare respiraţie, dar fără să respire foarte des. Mirosul respiraţiei se schimbă şi poate semăna cu cel de mere verzi sau acetonă. În acest moment pacientul preferă să stea jos, uneori neavând puterea de a se ridică din pat. Pot apare dureri abdominale ce pot duce la confuzii de diagnostic.
Starea de rău poate progresa prin dificultăţi de comunicare, somnolenţă, confuzii, scăderea marcată a tensiunii arteriale, creşterea frecvenţei cardiace, pulsul periferic (la mâna) este rapid şi slab. În final apare pierderea stării de conştientă, ce marchează instalarea comei.
