Grevă generală în CFR. La asta s-ar putea ajunge dacă salariații nu vor primi bani mai mulți.Sindicatele protestează faţă de inexistenţa contractelor colective de muncă la CFR, CFR Marfă şi CFR Călători şi solicită creşterea salariilor cu 10 la sută, precum şi acordarea de tichete de masă şi de vacanţă, ameninţând cu declanşarea grevei generale din 1 octombrie.
Administraţiile societăţilor CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători s-au arătat deschise faţă de doleanţele şi propunerile organizaţiilor sindicale şi au primit ca sarcină din partea conducerii Ministerului Transporturilor ca până la data de 10 septembrie 2015 să facă propuneri concrete în sensul soluţionării cererilor formulate.
Sindicatele au avertizat că dacă administraţiile celor trei societăţi nu vor da curs solicitărilor lor până la sfîrşitul lunii septembrie, vor declanşa greva generală începând cu 1 octombrie 2015.
Organizaţiile sindicale care susţin acest demers sunt: Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial, Federaţia Naţională Drum de Fier, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România, Federaţia Naţională ELCATEL, Federaţia Sindicatelor Ramurii Vagoane şi Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari.